Legende

În mitologia greacă adesea apar legende despre apariția unor creaturi sau despre personaje foarte importante din istorie.

Una dintre cele mai cunoscute legende este cea cu Calul Troian sau cea despre Perseu care a omorât-o pe gorgona Medusa.

Calul Troian

Acum mii de ani, în Ionia a existat o cetate mare și impunătoare, care se spune că a fost clădită de 2 zei: Apollo -zeul soarelui- și Poseidon -zeul mărilor, iar troieni, civilizația care a luat naștere acolo l-a venerat pe Apollo ca zeu protector al cetății, astfel stârnind mânia lui Poseidon.

Legenda spune cum că Zeus organizase o mare petrecere pe muntele Olimp unde toți zeii au fost invitați, mai puțin Eris. În mijlocul petrecerii, aceasta a dat buzna în sală, atrăgând atenția tuturor, și a aruncat pe podea un măr de aur, rostind cuvintele: „Pentru cea mai frumoasă”, după care a plecat. Auzind, Herra, Atena și Afrodita au vrut să ia mărul, însă nu se puteau decide cine îl merita, așa că l-au rugat pe Zeus să ia hotărârea, dar nici el nu a putut să aleagă. Neștiind ce să facă, zeul a apelat la Paris, fiul lui Priam -regele Troiei. În secret Afrodita i-a promis că o va face pe cea mai frumoasă fată din Grecia, Elena. Paris îi dădu Afroditei mărul și aceasta i-a spus să se îmbarce pe o corabie și să plece spre Sparta, unde în acea perioadă domnea Menelau împreună cu soția sa Elena. Afrodita îl rugă pe fiul ei, Eros -zeul dragostei- să tragă cu una dintre săgețile sale în Elena ca ea să se îndrăgostească de Paris. 

Menelau îi primi pe cei 2 prinți ai Troiei -Paris și fratele să mai mare Hector- ca pe niște oaspeți de onoare și îi pofti la masă. În zori troienii trebuiau să pece, însă Eros trase cu săgeata în Elena făcându-i pe cei doi să se îndrăgostească. Fata nu mai vru să stea cu Menelau, așa că Paris a dus-o și pe ea pe navă. În scurt timp, Menelau și fratele lui, Agamemnon -regele Micenei- au pornit un război împotriva Troienilor. Cei mai renumiți soldați au fost Ulise, regele Itacăi, Aiax, Antiloh, Ahile, cel mai mare și mai îndemânatic răzbinic al Greciei, și vărul său, Patrocle.

La acest război au luat parte până și zeii care erau divizati in sustinerea uneia sau alteia din cele 2 tabere. Mulți eroi viteji au murit în acest război, iar conflictul militar a durat 10 ani. După ce Hector, prințul Troiei, l-a ucis pe Patrocle, Ahile și-a răzbunat vărul și l-a omorât pe Hector, iar apoi l-a târât prin nisip, legat de carul său. Deși știa că Hector îl omorâse pe Partrocel, Ahile, cuprins de remușcări a spălat trupul lipsit de viață al eroului și l-a înapoiat familiei sale, creând o pace de 12 zile, timp în care fiecare erou căzut să aibă parte de toate serviciile funerare.

Când lupta reîncepuse, Paris fusese rănit de o săgeată otrăvită. Nervos, zeul Apollo a șuat-o și a tras-o în Ahile. Aceasta i-a nimerit în călcâi, singurul să punct vulnerabil -deoarece la naștere, mama lui, titanida Thethys, l-a scăldat în apele răului Styx, iar singurul loc care nu atinse apa a fost călcâiul.

Aheii, crezând că nu mai au sorți de izbândă au uneltit un plan pentru a câștiga războiul. Ulise a dat ordin să fie construit un cal gigantic din lemn în care să se ascundă ostași. Zis-și-făcut, grecii au dus în fața porților Troiei uriașul cal de lemn, iar navele s-au retras într-un golf al insulei. Priam, văzând calul, oamenii morți de ciumă de pe plajă și navele lipsă, a crezut că acela este un cadou din partea aheilor, o ofrandă pentru Apollo. Sătenii au dărâmat zidurile cetății și au dus calul în cetate.

În jurul „darului” s-a organizat un mare festival în cinstea zeilor, dar a fost întrerupt de un preot care susținea că trebuie să ardă calul. De 3 ori acesta a tras cu săgeți în lemn și de 3 ori s-a auzit zomot de arme, și de 3 ori s-a lovit acesta de ziduri, și tot de atâtea ori s-au auzit armele soldaților ciocnindu-se, îsă nimeni nu mai băgase de seamă. Regele a ordonat ca preotul să fie ars pe rug din cauza blasfemiilor pe care le spunea.

În timupul nopții, soldații au ieșit din ascunzătoare și împreună cu cei aflați pe corăbii au invadat Troia, arzând-o din temelii.

Legenda Calului Troian este o ilustrare perfectă a proverbului „Nu judeca o carte după copertă.”

Perseu

Se spune că acum mult timp, pe când în Argos domnea regele Acrisius, acesta s-a dus în Delphi să se sfătuiască cu Oracolul. Phitya, preoteasa care avea darul profeției, i-a prezis că va fi ucis de către nepotul său. Ca să prevină orice risc, a întemnițat-o pe singura sa fiică, Danae, ca aceasta să nu poată avea copii. Însă, Zeus, transformându-se într-o ploaie aurie a reușit să ajungă în celula în care era închisă, iar Danae a avut împreună cu acesta un băiat, numit Perseu.

Aflând de toate acestea, Acrisius i-a închis și pe băiat și pe mama lui într-un sicriu și i-a aruncat în mare. Un pescar din insula Serifos, Dictis, i-a găsit la timp și i-a dus la fratele său Polidectes -regele innsulei- care le-a oferit mâncare, haine crurate, un loc unde să stea, și curând se căsătorise cu Danae. 

Vrând să scape de băiat, Polidectes l-a pus să îi aucă capul Medusei, monstruasa gorgonă. Călăuzit de Atena și de Hermes, Perseu a plecat spre culcușul celor 3 gorgone. Pe drum a făcut rost de la nimfe de sandalele înaripate ale lui Hermes, coiful invizibilității al lui Hades și un sac fermecat. Cu ajutorul acestora și cu oglinda și cosorul de la Atena, Perseu a reușit să îi taie capul Medusei, pe care l-a pus în sacul fermecat și cu sandalele a pornit în zbor spre casă.

Obosit, Perseu a decis să se oprească în grădina Hesperidelor, însă titanul Atlas nu a vrut să îl primească, ba chiar a vrut să îl ucidă pentru că îndrăznise să îi intre în palat. Atunci, Perseu a scos capul Medusei și l-a împietrit pe titan. Eroul și-a continuat drumul, ia în timp ce zbura, din sacul în care era capul au căzut pe pământ câteva picături de sânge din care au luat naștere Pegasul -calul înaripat- și monstrul numit Chrysaor. Perseu a mai poposit și în Argos, unde a salvat-o pe prințesa Andromeda de monstrul Ceto, iar apoi a luat-o de soție.

Când s-a întors acasă, Polidecte a dovedit o atitudine autoritară şi violentă faţă de Danae și o determinase pe aceasta să caute refugiu într-un templu. Perseu l-a împietrit arătându-i capul Medusei, și a scăpat-o pe Danae de tirania acestuia.

Perseu s-a reîntros în Argos, iar Acrisius, auzind, a fugit în Larisa, și Perseu l-a urmat. Acolo se organizau jocurile cetății unde băiatul a participat la proba de aruncat cu discul. Însă, discul l-a lovit din greșeală pe Acrisius care se afla în public, lovitura fiind fatală, și totodată se împlinise și profeția orcolului.

Cutia Pandorei

În mitologie, Zeus crease bărbații, iar Hefaestos, gelos pe acesta, a creat din lut prima femeie căruia Zeus i-a dat viață: o femeie perfectă care a fost înestrată de către zei cu multe daruri: Afrodita i-a dat frumuseațea, Atena înțelepciunea, Apollo talentul muzical și Hermes puterea de convingere.

Se spună că Prometeu a furat focul sacru din Olimp și l-a dăruit oamenilor, iar apoi a creat și el oameni perfecți din lut pe care i-a înviat cu razele soarelui. Ca să se răzbune, Zeus l-a pus pe Hefaestos să creeze o cuitie unde zeii au pus cele mai rele lucruri: cruzimea (Ares), aroganța (Poseidon), suferința/durerea (Hefaestos), vanitatea (Hermes), lăcomia/gelozia (Herra), pofta trupească (Afrodita), ura (Artemis), lăcomia (Atena), bolile (Apollo), lenea (Dyonisos), tristețea (Demetra), teama, înșelăciunea și subjugarea muritorilor de către zei (Zeus), și suferința și moartea (Hades). Doar Hestia s-a deosebit de ceilalți zei și a pus în cutie speranța. Într-un fals acces de bunătate, Zeus i-a oferit-o lui Prometeu pe Pandora, însă simțind că la mijloc este un șiretlic, nu a acceptat caoul. Apoi Zeus s-a întors către fratele lui, Epimeteu, care nu a băgat de seamă avertismentele lui Prometeu, așa că a luat-o pe Pandora de soție. La nuntă au participat și zeii și le-au dat drept cadou Cutia Pandorei. Împins de firea sa curioasă, Epimeteu a deschis cutia (dar în unele legende se spune că Pandora a eschis-o) și toate relele au ieșit și s-au răspândit pe Pământ. Grăbindu-se să închidă cutia nu a observat că pe fundul cutiei rămăsese doar speranța.

Deoarece Zeus era încă supărat pe Prometeu, acesta l-a înlănțuit pe titan de o stâncă,iar un vultur îi mânca ziua ficatul, doar ca noaptea să se refacă și suferința să dureze la nesfârșit. Într-un final, Hercule a omorât vulturul și l-a eliberat pe Prometeu.

Legenda narciselor

Se spune că a existat în Grecia un băiat fermecător pe nume Narcis. Deşi era înconjurat de dragostea celor din jur, Narcis respingea fiecare persoană care se îndrăgostea de el. De el s+a îndrăgostit nebuneşte şi nimfa Echo. Aceasta a fost pedepsită de către Herra ca să nu poată scoate decât sunete scurte. Într-o zi când tânărul era în pădure la vânătoare, nimfa l-a văzut şi a vrut să vorbească cu el însă nu a reuşit. Auzind zgomete, Narcis s-a speria şi a început să fugă, dar Echo a sărit în braţele lui şi a început să plângă. Băiatul s-a retras şi a lăsat nimfa să cadă pe pământ, unde a murit de inimă frântă.

Nemessis, vrând să o răzbune pe Echo, l-a făcut pe Narcis să se îndrăgostească de propria imagine când s-a uitat în apa unui izvor. Băiatul a încercat să îmbrăţişeze imaginea, dar a căzut în apă şi s-a înecat. Nimfele l-au plâns şi pe el, dar şi pe Echo, şi au transformat corpul lui într-o floare galbenă pe care au numit-o narcisă.

Legenda dafinului

Se spune că a existat o fată foarte frumoasă pe nume Daphne. Era atât de frumoasă, încât Apollo s-a îndrăgostit de ea. Acesta o urmărea pestetot încercând să o impresioneze cu talentul lui muzical. Daphne nu îl plăcea pe zeu, şi în scurt timp a ajuns să se teamă de el. Daphne, urmărită la nesfârșit de către Apollo, s-a rugat Atenei să o ajute. Zeița a transformat-o într-un copac, care mai târziu s-a numit dafin. Apollo a rupt o crenguță din copac și și-e făcut din ea o coroană. De atunci, dafinul este simbolul lui Apollo cu care își împodobea adesea tolba cu săgeți și lira, iar mai târziu crenguțele de dafin au devenit coroane pentru regii greciei (crenguțele mai numite și lauri).